Noi oportunități de modernizare a Poliției Naționale discutate în cadrul unei întâlniri cu reprezentanții UE
Șeful Poliției Naționale, Viorel Cernăuțeanu a găzduit o vizită oficială a reprezentanților UE, în cadrul căreia au fost discutate prioritățile comune de cooperare, atât pentru perioada actuală, cât și pentru viitor.
Din delegația europeană au făcut parte Martina Spernbauer, șefă de echipă pentru guvernanță, Corina Mocanu Bonnin, reprezentantă a DG HOME din cadrul Delegației UE, precum și Sophie Dagand, manager de program pentru domeniile securitate și migrație.
Printre subiectele abordate s-au numărat consolidarea capacităților Poliției, dotarea polițiștilor cu echipamente moderne, intensificarea luptei împotriva traficului de droguri și continuarea procesului de modernizare a instituției. Un accent aparte a fost pus pe digitalizarea serviciilor polițienești, regionalizarea Poliției și îmbunătățirea proceselor operaționale, astfel încât polițiștii să poată interveni mai rapid și să fie mai aproape de cetățeni.
Reprezentantele UE și-au exprimat deschiderea pentru continuarea proiectelor deja existente, dar și pentru dezvoltarea unor noi inițiative menite să sprijine Poliția în procesul de aliniere la standardele europene. Șeful Poliției a apreciat sprijinul constant oferit de UE în modernizarea instituției, menționând în mod special contribuția la dotarea Centrului tehnico-criminalistic și Expertize judiciare cu laboratorul ADN, precum și echiparea subdiviziunilor IGP.
De asemenea, discuțiile au vizat extinderea cooperării în domeniul expertizei ADN și consolidarea capacităților CTCEJ și pe segmentul prevenirii și combaterii circuitului ilegal de stupefiante.
În acest sens sunt planificate noi activități pentru perioada următoare, sprijinite de UE.