O lună dedicată vieții – polițiștii au donat sânge pentru cei care au nevoie de o şansǎ.

1

Timp de o lună, familia Poliției Naționale s-a mobilizat într-un amplu gest de solidaritate, donând voluntar sânge și componente sanguine în cadrul Campaniei „Donează sânge! Fii erou pentru cineva!”.

Prin implicarea lor, polițiștii, dar şi rudele acestora, au contribuit la suplinirea rezervelor de sânge și, mai presus de toate, la salvarea unor vieți.

 Rezultatele campaniei vorbesc de la sine:
- de la începutul anului 2026 și până la 23 iulie, aproape 1 000 de angajați ai Poliției au donat sânge, fiind colectați peste 470 de litri;
- începând cu 24 iulie, odată cu lansarea campaniei, peste 800 de angajați au participat la acțiunile de donare, contribuind la colectarea a aproximativ 400 de litri de sânge.

Pentru Poliția Națională, grija față de oameni și solidaritatea se transformă, de fiecare dată când este nevoie, în fapte concrete.

La evenimentul de încheiere a campaniei, șeful Poliției Naționale, Viorel Cernăuțeanu, a oferit distincții angajaților Centrului Național de Transfuzie a Sângelui, în semn de recunoștință pentru activitatea și implicarea lor.

„Pentru noi, polițiștii, protejarea vieții oamenilor este o misiune de fiecare zi. Iar astăzi avem ocazia să facem acest lucru într-un mod simplu, dar cu o însemnătate extraordinară: să donăm sânge și să oferim o șansă la viață. Nu știm niciodată cui îi va salva viața sângele pe care îl donăm, dar știm că, pentru cineva, poate însemna ultima speranță”, a menționat Viorel Cernăuțeanu.

Campania a fost, totodată, un îndemn adresat întregii societăți. Prin propriul exemplu, polițiștii i-au încurajat pe cetățeni să doneze sânge și să transforme solidaritatea într-un gest concret.
 

 Fiecare picătură poate însemna speranță. Fiecare donator poate însemna o viață salvată.

Mulțumim tuturor polițiştilor care au ales să fie eroi pentru cineva!

Secția comunicare și protocol a IGP
Ultima actualizare: 24 Aug 2026 - 14:36