Polițiști din Republica Moldova, Germania și România – schimb de bune practici în gestionarea situațiilor de criză

ll

În perioada 15–18 septembrie, Inspectoratul General al Poliției a găzduit un atelier internațional de lucru și schimb de experiență, cu participarea experților din cadrul Poliției Landului Baden-Württemberg, Republica Federală Germania, și ai Inspectoratului General al Poliției Române. 

Activitatea a avut drept obiectiv consolidarea capacităților profesionale ale polițiștilor în gestionarea intervențiilor complexe, în special a celor care implică persoane cu un comportament imprevizibil sau dificil de gestionat. 

Programul a îmbinat sesiunile teoretice cu exerciții practice, bazate pe scenarii inspirate din situații reale. Polițiștii au exersat tehnici de comunicare în situații de criză, negociere și gestionare a intervențiilor cu grad sporit de risc. 

Totodată, experții au prezentat metode de utilizare a mijloacelor multimedia și a tehnologiilor moderne în cadrul intervențiilor polițienești, în vederea sprijinirii procesului decizional și a documentării situațiilor operative. 

Schimbul de bune practici și experiență cu partenerii din Germania și România contribuie la dezvoltarea profesională a polițiștilor, perfecționarea tehnicilor de intervenție și aplicarea unor metode moderne și eficiente în gestionarea situațiilor complexe.

Secția comunicare și protocol a IGP
Ultima actualizare: 18 Sep 2026 - 14:47