MINISTERUL AFACERILOR INTERNE

 

Escrocherii cu „ruda implicată în accident”. Două persoane reținute și cercetate penal pe mai multe cazuri pe teritoriul capitalei.

 

Doi bărbați de 58 și 59 de ani din mun. Chișinău, membri ai unui grup infracțional organizat în comiterea escrocheriilor și anume prin crearea unor istorii false precum că ruda persoanei apelate ar fi  produs un accident rutier, au fost reținuți și sunt cercetați penal pe mai multe cazuri de pe teritoriul capitalei.

 

Fiecare dintre suspecți avea rolul său bine determinat în această schemă infracțională. Aceștia se dădeau drept angajați ai organelor de drept, contactau rudele și, sub pretextul că apropiații lor ar fi  produs un accident rutier în urma căruia a avut de pătimit o persoană, solicitau mijloace bănești pentru a nu fi cercetați penal. Apelurile erau efectuate doar pe telefonul fix.

 

Sumele estorcate  de la victime variau între 3 000 și 10 000 de euro.

 

Bănuiții au fost reținuți pentru 72 ore. Conform legislației penale în vigoare aceștia riscă închisoare de la 1 la 5 ani.

 

Măsurile speciale de investigație au fost desfășurate de către ofițerii de investigație din cadrul Inspectoratului de Poliție Buiucani și ofițerii Direcției de Poliție a  mun. Chișinău, sub conducerea procurorilor   Procuraturii mun. Chișinău-Oficiul Buiucani.

 

Polițiștii și procurorii continuă măsurile de investigație și urmărire penală pentru stabilirea complicității și altor persoane  în comiterea infracțiunii. 

 

În acest context, Poliția îndeamnă repetat cetățenii să fie precauți și să verifice veridicitatea informațiilor.

 

23 ianuarie 2024