Ofiţer superior de sector al Sectorului de poliţie nr.1 (Teleneşti) al Inspectoratului de poliţie Teleneşti

Job description

Prevenirea/combaterea infracțiunilor, contravențiilor şi altor fapte antisociale, care atentează la viața, integritatea corporală şi libertățile persoanelor, avutului public şi privat, drepturile şi interesele legitime ale cetățenilor, întreprinderilor, instituțiilor etc. Evaluarea, analizarea şi sintezarea datelor complexe, de soluționare a problemelor. Desfășurarea activităților de menținere și asigurare a ordinii publice.

Responsibilities
  1. Să desfășoare activitatea profesională în interesul şi în sprijinul persoanei, comunităţii şi al instituţiilor statului, exclusiv pe baza şi în executarea legii;

  2. Să respecte cu stricteţe drepturile, libertăţile omului şi demnitatea umană, să aibă comportament demn şi respectuos pentru persoane, o atitudine fermă faţă de cei care încalcă legile;

  3. Să se conducă, în exercitarea atribuţiilor, de legislaţie, asigurînd îndeplinirea sarcinilor ce stau în faţa poliţiei;

  4. Să execute la timp şi întocmai atribuţiile conform funcţiei deţinute; 

  5. Să manifeste, în exercitarea atribuţiilor, iniţiativă şi perseverenţă, obiectivitate şi imparţialitate; 

  6. Să execute ordinele, dispoziţiile şi indicaţiile superiorilor;

  7. Să păstreze secretul de stat şi al altor informaţii oficiale cu accesibilitate limitată;

  8. Să protejeze informaţiile privind datele cu caracter personal de care ia cunoştinţă în exercitarea atribuţiilor; 

  9. Să perfecţioneze în permanenţă nivelul său de pregătire profesională;

  10. Să se adreseze unei persoane doar după ce s-a prezentat în modul stabilit cu informarea acesteia despre scopul şi motivul adresării; 

  11. În cazul aplicării unor măsuri de natură să restrîngă drepturile şi libertăţile persoanei, să aducă la cunoştinţa acesteia cauza şi temeiurile de aplicare a măsurilor de rigoare, precum şi drepturile şi obligaţiile apărute în aceste condiţii; 

  12. Să aibă o atitudine responsabilă faţă de legitimaţia de serviciu, arma, mijloacele speciale din dotare şi față de alte bunuri transmise în scopul exercitării atribuţiilor;

  13. În relaţiile cu reprezentanţii altor subdiviziuni ale mai sau organe de drept, în vederea exercitării calitative a atribuţiilor de serviciu, să asigure o atitudine de colaborare şi sprijin reciproc, cu respectarea ordinii stabilite prin actele interne și în conformitate cu prevederile legale.  

 

Requirements

Studiile de specialitate necesare exercitării funcțiilor de învățământ superior: drept, științe ale educației, servicii ale securității, filologie, științe administrative, științe economice, științe umanistice, științe sociale și comportamentale, jurnalism și informare, științe ale mediului, tehnologii ale informației și comunicațiilor, inginerie și activități inginerești, științe ale sportului, servicii de transport.

Vîrsta minimă 18 ani, fără antecedente penale.

Data expirării
Cerințe specifice
1) Cunoaşterea legislaţiei în domeniu;
2) Cunoaşterea limbii române;
3) Cunoştinţe de operare la calculator calculator (Word, Excel, PowerPoint, Internet; gestionarea bazelor de date, etc.).
Modalitatea de depunere
personal
Bibliografie
Bibliografia concursului: - Constituţia Republicii Moldova; - Legea nr. 320 din 27.12.2012 cu privire la activitatea Poliţiei şi statutul poliţistului; - Legea nr.288 din 16.12.2012 privind statutul funcționarului public cu statut special din cadrul Ministerului Afacerilor Interne; - Legea nr.333 din 10.11.2006 privind statutul ofițerului de urmărire penală; - Codul penal al R. Moldova; - Codul de procedură penală al R.Moldova; - Legea Nr. 133 din 08.07.2011 privind protecţia datelor cu caracter personal; - Hotărîrea Guvernului nr. 409 din 07.06.2017 cu privire la aprobarea Statutului disciplinar al funcţionarul public cu statut special din cadrul MAI;Legea 218/2012 cu privire la aplicarea forței fizice, a armei de foc și a mijloacelor speciale:
Datele de contact
025822183, Secţia resurse umane
Ceban Alexandr
Data desfășurării primei probe
Send CV