Trafic de droguri prin Telegram: un tânăr de 18 ani, arestat pentru 30 de zile

5

Ofițerii Direcției Antidrog a INI, în comun cu polițiștii și procurorii sectorului Botanica, au destructurat activitatea infracțională a unui tânăr de 18 ani, specializat în comercializarea drogurilor de mare risc pe teritoriul capitalei, prin intermediul aplicației Telegram.

Timp de aproximativ o lună, ofițerii antidrog au documentat activitatea suspectului, care activa în calitate de curier pentru un magazin online specializat în comercializarea drogurilor.

În cadrul investigațiilor s-a stabilit că, pentru a-și camufla activitatea ilegală, acesta a închiriat un apartament în Chișinău, pe care îl folosea drept depozit. Suspectul ridica cantități angro de droguri din ascunzișuri, le transporta în apartament, unde erau porționate și ambalate în doze de 1–2 grame, după care le plasa din nou în ascunzișuri pentru a fi distribuite consumatorilor finali.

În urma măsurilor speciale de investigație și a probelor acumulate, tânărul a fost reținut la domiciliul său din Ungheni.

În timpul perchezițiilor oamenii legii au depistat și ridicat hașiș și cocaină, pachețele zip-lock pentru ambalarea drogurilor, un cântar electronic de înaltă precizie, un telefon utilizat în activitatea infracțională, precum și mijloace bănești.

Din circuitul ilegal au fost scoase droguri a căror valoare estimativă pe piața neagră depășește 50 000 de lei.

La demersul procurorului, pe numele suspectului a fost emis un mandat de arest preventiv pentru 30 de zile.

Dacă va fi găsit vinovat, acesta riscă o pedeapsă cu închisoarea de la 7 la 15 ani.

Secția comunicare și protocol a IGP
Last update: 13 Jul 2026 - 14:35