Efectuarea, în numele statului şi în limitele competenţei sale, a urmăririi penale în cauze penale
Răspunde de pornirea imediată a urmăririi penale dacă din conţinutul sesizării cu privire la infracţiuni rezultă o bănuială rezonabilă că a fost comisă o infracţiune;
răspunde de efectuarea urmăririi penale în conformitate cu prevederile legale, în termeni rezonabili, în volum deplin şi în mod obiectiv;
răspunde de întocmirea planului pe toate materialele şi cauzele penale care le are în procedură;
are obligaţia de a explica participanţilor la proces penal drepturile şi obligaţiile lor;
are obligaţia de a întreprinde măsurile prevăzute de legislaţie pentru ocrotirea vieţii, sănătăţii, onoarei, demnităţii şi bunurilor părţii vătămate, ale martorului sau ale altor participanţi la proces, ale membrilor de familie ai acestora ori ale rudelor apropiate dacă există temeiuri suficiente de a considera că pot fi ori sunt ameninţate cu moartea, cu aplicarea violenţei, cu deteriorarea sau distrugerea bunurilor ori cu alte acte ilegale;
are obligaţia de a stabili în cursul urmăririi penale, cauzele şi condiţiile săvârşirii infracţiunii;
răspunde de protecţia datelor cu caracter personal;
are obligația de a întreprinde toate măsurile pentru apărarea informației ce constituie secret de stat;
are obligația de a păstra confidențialitatea urmăririi penale;
răspunde de respectarea regimului secret în cadrul secției
1) Cunoaşterea legislaţiei în domeniu;
2) cunoaşterea politicilor penale şi procesual penale, precum şi a practicilor pozitive naţionale şi de peste hotare în domeniul urmăririi penale;
3) cunoştinţe de operare la calculator: Word, Excel, Internet;
4) cunoaşterea limbii de stat.