subofiţer superior de sector al Sectorului de poliţie nr.3 (Hincăuţi)

Job description

funcţionar public cu statut special

Responsibilities
  1. Răspunde de desfășurarea activităților de prevenire, precum și de menţinere, asigurare a ordinii şi securităţii publice în teritoriul administrativ deservit;

  2. Răspunde de executare și soluționare a petițiilor, înștiințărilor despre infracţiuni și alte incidente, materialelor, măsurilor planificate, sarcinilor și indicațiilor trasate de către conducere

  3. Răspunde de depistarea şi informarea la timp a conducerii Sectorului de poliție privind lacunele existente în segmentul securităţii publice;  

  4. Are obligația de a identifica soluții și înainta propuneri, în vederea elucidării problemelor cetăţenilor din comunitate, cauzelor şi condiţiilor care au contribuit la apariția acestora;

  5. Are obligația de primire a petițiilor, cererilor şi sesizărilor cetăţenilor, administraţiei întreprinderilor şi organizaţiilor, despre infracţiuni și alte incidente, cu înregistrarea ulterioară în modul stabilit de lege;

  6. Are obligația de a lua la evidență a copiilor delicvenți, părinților ne educogeni și agresorilor familiali; 

  7. Are obligația de a sesiza, în cazurile copiilor victime ale violenței în familie, autorităților tutelare;

  8. Are obligația de a sesiza, în cazurile violenței în familie, autorităților competente;

Requirements

Prevenirea/combaterea infracțiunilor, contravențiilor şi altor fapte antisociale, care atentează la viața, integritatea corporală şi libertățile persoanelor, avutului public şi privat, drepturile şi interesele legitime ale cetăţenilor, întreprinderilor, instituţiilor. 

Data expirării
Cerințe specifice
Să îndeplinească cerințele specifice din fișa de postului;
Cunoaşterea limbii române;
Cunoştinţe de operare la calculator calculator.
Modalitatea de depunere
personal
Bibliografie
Constituţia RM;
Legea nr.288/2016;
HG nr.460/2017;
Codul Contravenţional RM.
Datele de contact
024629607; 024629630
Send CV